AI NEVOIE DE AJUTOR?
Informații utile din domeniu pe care e bine să le știi
Tâmplăria PVC
Durabilitate – La acest capitol, funcționalitatea se îmbină cu esteticul. Tâmplaria este durabilă, rezistentă la capriciile vremii. Foarte uțor de intreținut, asigură etanșeitate la apă și la vânt și iși păstreaza nealterat aspectul în timp.
Izolaţie termică şi fonică – Montarea tâmplariei PVC atrage după sine diminuarea cheltuielilor pentru încalzirea locuinţei.
Întreţinere uşoară – Spălatul geamurilor nu mai e un calvar, iar vopsitul acestora ţine de domeniul trecutului. Orice detergent obişnuit le poate face să arate ca noi în câteva minute.
Protecţie antiefracţie – Vă puteţi bucura de siguranţă, mulţumită geamului termopan antiefracţie.
Întreținerea tâmplăriei PVC
Întreţinerea tâmplăriei din PVC este simplă, deoarece spălarea se face cu o laveta moale din bumbac, celuloză sau lână, precum şi cu detergenţi neutri sau soluţii speciale pentru profile PVC. Nu trebuie ştearsă pe uscat deoarece, din plastic fiind, profilele se vor electriza, favorizând depunerea prafului. De asemenea, trebuie evitată folosirea agenţilor abrazivi sau a solvenţilor organici (benzină, alcool, acetonă).
Pentru ca tâmplăria PVC să asigure o bună etanşeizare a spaţiului de locuit şi pentru evitarea apariţiei condensului se recomandă aerisirea încăperilor de două ori pe zi.
Condens
Umiditatea relativă la temperatura camerei trebuie să fie cuprinsă între 50 – 55 %. În momentul în care depăşeşte ultima valoare, aerul nu mai poate reţine vaporii de apă şi aceştia condensează pe suprafaţa cea mai rece, adică sticla sau peretele.Umiditatea în încăperi este produsă de:
- om prin activităţi uşoare: 30-60 g/h, medii – 120-200 g/h, grele – 200-300 g/h
- baie în cadă- 700 g/h
- duş- 2600 g/h
- gătit- 500-1500 g/h
Fenomenul de condens este mult mai rar întâlnit în locuinţele dotate cu tâmplărie de tip vechi. Aceasta nefiind etanşă permite o ventilaţie forţată, involuntară a interiorului, rezolvând problema umidităţii şi a condensului. În acest caz însă, se înregistrează pierderi considerabile de caldură care cresc implicit cheltuiele de întreţinere.
Geam termopan
Geamul termoizolator (termopanul) este un ansamblu format din două foi de sticla, etanşate perimetral perfect. Rezultatul este un geam cu caracteristici de izolare termică deosebită care pastrează transparenţa necesară spaţiilor vitrate – o unitate monobloc ce reduce transmisia termică şi fonică. Grosimea celor două foi de sticlă este variabilă. Cel mai des folosite sunt cele de 4 mm, dar în cazul unor ochiuri de geam de dimensiuni mai mari de 2 mp, este indicată utilizarea sticlelor de 6 mm. În cazul în care tâmplăria este montată înclinat sau în locuri cu risc sporit trebuie folosită sticlă securizată sau laminată, astfel încât, în cazul spargerii să nu existe riscul accidentării celor care se află în preajma.
Hidroizolare
În zilele reci poate apărea condens şi la ferestrele cu geam termiozolator din cauza că spaţiul respectiv este răcit în permanenţă în timpul noptii la o temperatură relativ joasă, iar aerul este saturat de vapori de apă. De aceea este indicat ca izolarea termică a pereţilor să fie corespunzătoare. Ferestrele moderne etanşeizează foarte bine fapt ce contribuie la eliminarea risipei de energie. Ploaia, vântul sau frigul nu pătrund, însă schimbul de aer cu exteriorul trebuie realizat prin ventilaţie şi aerisiri periodice. Condensul exterior poate apărea fie în interiorul, fie în exteriorul construcţiei. Când apare la interior este cauzat în principal umidităţii ridicate din încăpere coroborată cu o temperatură scăzută la exterior. Bucătăriile, băile şi alte zone cu umiditate ridicată sunt susceptibile în mod deosebit.
Fonoizolare
La elementele de tâmplărie sticla este zona cea mai sensibilă pe unde transferul de căldură se face cel mai uşor, de aceea alegerea unei sticle bune pentru geamul izolant este de o importanţă majoră. Vitrajul izolant poate fi termopan (2 foi de sticlă + distanţier de aluminiu) sau tripan (3 foi de sticlă + 2 distanţiere de aliminiu). Grosimea pachetului termopan este de 24 mm, iar cea a tripanului poate avea dimensiuni de 32, 34 sau 42 mm, în funcţie de profilul utilizat. Se poate folosi gaz inert între foile de sticlă în locul aerului obişnuit cu menţiunea că acesta se pierde după aproximativ 3 ani. Coeficientul de izolare termică depinde de foile de sticlă folosite.
Rezistență înaltă
Durata medie de utilizare pentru profilele albe este de 25 de ani şi de 10 pentru profilele colorate. Profilele PVC se armează cu oţel zincat. Grosimea armăturii folosite este de 1.5 mm, iar lăţimea depinde de profil. Feroneria este de producţie germană (Winkhaus) sau austriacă (Maco) şi este garantată să realizeze minim 15000 cicluri închidere/deschidere şi funcţionează uşor şi fără a agăţa. Balamaua inferioară, balamaua superioară şi presiunea pe garnituri sunt reglabile. Braţele foarfecilor sunt prevăzute cu siguranţe anti-trântire.